La Viggilije de Natale
La notte de la Viggilije de Natale
me ve na grossa nustalgie.
Quande ere verse le nove
mamme diceve:
… “Semme sempre le luteme!”
Avama je a la case de Tatà e Mamma Rose.
Ce steve tutte le pariente.
Ma je ne me pozze scurdà
chell’arie de feste.
Tatà vicine a lu foche nghe
la tenaje e nghe tanta attenzione
attezzeve, acchiuppeve la vrasce,
cacceve a une a une le castagne
come tante giuielline
e le teneve calle calle davendre a
na ceste acchiuppate nghe nu stracce.
N’cime a la tavele de la cucine
nen ce mancheve mai
mandarine, nuce e cellepiene.
Come scurteve la cestarelle, Mamma Rose,
svelte svelte ieve a rimpii a lu pesele.
A chell’altru late, tutte la cumpagniie
iucheve a tombole!
Na tavela longhe
piene de fasciule, grandinje e cartelle.
Zi Memene, n’avè cchiù addò se mette
le fasciule, n’sene le teneve stritte
pe le troppe cartelle che s’accatteve.
E te sentive:”33, l’enne de Criste,
69, come le mitta mitte, 90, la paure”.
E je n’zimbre a le cuggine a na
tavelelle piccirille, n’ze sapè che scumpije.
Scappavame a destre e sinistre a magna
tutte quelle che se puteve truvà.
A nu belle mumente, quande s’avvicineve
la mezzanotte, zi Giulie e za Memene
abbijeve a cantà “Mamma son tanto felice”
e se senteve che lu cante dolce e
piene d’armonie ch’arempiè la case
e pure la vie.
Quande me sente ce vaje a la messe
la notte de Natale
e ne le sacce pecchè, ma
lu pensiere me scappe sempre
a che le viggilie passate a la case
de Mamma Rose e me scappe copiose
tante lacreme de malencunie.
(Rosalina)